Bogdan Marișca, pilotul cu cea mai longevivă activitate neîntreruptă în CNR

Dublu campion național absolut de raliuri, Bogdan Marișca – actual component al echipei clujene Napoca Rally Academy – este cel mai longeviv pilot din Campionatul Național de Raliuri al României. Chiar dacă în ultima perioadă și-a rărit participările pentru a se concentra pe proiectele NRA și cele două echipaje principale ale echipei [S. Tempestini & S. Itu, respectiv N. Maior & F. Maior], sportivul cu origini brașovene nu a uitat să câștige. Drept dovadă stă succesul său și al lui Sebastian Itu, în etapa ieșeană, cei doi sărbătorind în acest an totodată și cel de-al 31-lea sezon în această formulă.

Și pentru că Bogdan a decis să ne onoreze cu prezența sa pe probele ”raliului celor trei județe”, am decis să-i adresăm câteva întrebări sub forma unui interviu, pe care îl puteți citi în cele ce urmează.

Cristian: Cum se simte să fii pilotul cu cea mai longevivă activitate – neîntreruptă – din Campionatul Național de Raliuri ?!

Bogdan: ”Se simte bine, tânăr, [poate prea tânăr și asta în raliuri poate fi (extrem) de costisitor😊] cu bucuria de a trăi fiecare zi ca pe un cadou, cu atât mai mult cu cât reușec să fiu în zona de pasiune de atât timp – motorsportul…”

Cristian: 2024 marchează cel de-al 31-lea an al tău alături de navigatorul tău Sebastian Itu. Te-ai gândit vreodată că veți ajunge la acest număr impresionant ?

Bogdan: ”Nu, nici măcar nu am visat, sau avut curajul să visez la asta. Când am plecat la primul meu raliu, i-am cerut mamei mașina pentru…un raliu…și iată-ne în #sezonul31 și sper ca povestea să continue. Desigur, pentru asta le suntem recunoscători partenerilor noștri și tuturor celor care ne susțin pe noi și întreg proiectul NRA!”

Bogdan Marișca și Sebastian Itu au bifat la Raliul Iașului prima victorie după o pauză de 3 ani în care triumful s-a lăsat așteptat

Cristian: În ultimele sezoane, ai făcut un pas înapoi pentru a-i lăsa în prim-plan pe colegii tăi de la Napoca Rally Academy. Vom vedea, în viitorul apropiat, o revenire a lui Bogdan Marișca cu program complet în naționalul de raliuri ?

Bogdan: ”Noi sperăm să reușim să mergem în continuare și dacă se poate, vom face sezon complet de îndată ce se va putea. Bineînțeles, speranța noastră cea mai mare este să facem ceea ce ne-am propus cu Simone & Sergiu, respectiv cu Norbert & Francesca!”

Cristian: Cunoscând programul ediției din acest an al TESS Rally Brașov, dar și aproape toate probele speciale, care crezi că va fi factorul decisiv în stabilirea învingătorului din acest an ?!

Bogdan: ”Programul l-am consultat, însă despre probe nu pot să spun neapărat că le cunosc, întrucât noi (eu și Sebi) nu am mai fost la Brașov în fomatul acesta. Pentru noi, PS Bran este complet nouă, de Dâlghiu nu știu ce-aș putea spune, probabil am nevoie de puțină lecitină să-mi aduc aminte de ea, însă știu sigur că Azuga era/este o probă grea și selectivă. Despre Bran știu însă (de la colegii mei) că nu este o probă simplă deloc, iar de Dâlghiu îmi amintesc doar că era un macadam mai casant, deci avem de unde „alege” provocările… Și evident, mai este și proba nouă, care îmi imaginez că nu e ca pe autostradă. Sunt convins însă că va fi un raliu interesant atât pentru pasionați cât mai ales pentru toți cei implicați!”

Cristian: După victoria din etapa precedentă, au fost voci care au sunat cam așa: “l-au trezit pe ‘moș’ din somn ca să le dea o lecție”. Acum știm că nu ești ‘moș’, dar cum ai caracteriza nivelul competițional având în vedere că la doar a treia participare din acest an, ai triumfat fără prea mari emoții ?

Bogdan: Poate așa s-a văzut de afară, nouă din mașină nu ni s-a părut deloc așa! Andi&Doru + Norbert&Francesca au pus presiune tot timpul, raliul de la Iași fiind unul foarte rapid unde se poate greși foarte ușor, iar noi nu am mai mers cu acest model de mașină niciodată pe macadam, prima noastră „întâlnire” a fost la Shakedown, deci suficiente motive să nu ne fie deloc „ușor”. Și cu toate acestea, uite că ne-a ieșit și suntem multumiți pentru asta, cu atât mai mult cu cât nu am mai câștigat o etapă din 2021, pauză lungă. Era și mai lungă dacă era și Simone & Sergiu la start, dar nu au fost, astfel încât am fost noi fericiții câștigători.”