Dan Gîrtofan, nelipsit de la etapa sa de casă de peste 25 de ani

Brașoveanul Dan Gîrtofan nu mai are nevoie de introducere, fiind – asemenea lui Bogdan Marișca – unul dintre veteranii sportului cu motor din România. Deși în ultima perioadă s-a retras ușor din activitate pentru a se dedica performanțelor fiului său, Andrei, care-i calcă pe urme într-un manieră cât se poate de bună, Giri – așa cum îl cunoaștem cu toții – nu lasă volanul mașinii de concurs, în special la etapa sa de casă – TESS Rally Brașov – unde participă neîncetat de peste 25 de ani. Am fi putut spune chiar că, numele său este sinonim cu istoricul organizatoric al Auto Blic Brașov, însă am greși, căci Dan Gîrtofan participă pe probele brașovene dinainte de anii 2000 – atunci când clubul brașovean a preluat frâiele organizatorice.

Iar dacă la edițiile precedente l-am avut protagonist al interviurilor noastre chiar pe fiul său, Andrei Gîrtofan, în acest an am ales să discutăm câteva aspecte și cu seniorul familiei Gîrtofan, cu atât mai mult cu cât acesta este un adevărat exemplu de ”cum să fii părinte”, dedicându-și zile și nopți pentru performanțele fiului.

Cristian: Faptul că ne-am dorit acest interviu nu este o întâmplare, întrucât numele de Dan Gîrtofan este oarecum sinonim atât cu TESS Rally Brașov cât mai ales cu etapa brașoveană organizată de Asociația Club Sportiv Auto Blic. Dacă statisticile nu ne mint, ai o prezență constantă și neîntreruptă de peste 25 de ani la raliul tău de casă. Care a fost cea mai bună ediție a ta pe probele brașovene ?

Dan: ”Înainte de orice, vreau să aduc salutări tuturor cititorilor și fanilor din motorsport. Statistic vorbind, da, nu am lipsit de multă vreme de la acest raliu. Au fost mai multe rezultate bune și unele mai puțin bune, evident. Cred că o etapă importantă a fost cea din 2007 – anul când am câștigat cel de-al 2 lea titlu absolut. Îmi aduc aminte că a fost un raliu intens dar pe care l-am câștigat alături de regretatul Adi Berghea, victorie care ne-a deschis lupta pentru titlu. Bine-nțeles, și victoriile la bordul modelului Seat Cordoba WRC în Raliul României reprezintă amintiri plăcute.”

Cristian: Începând din 2022, ai decis să te retragi ușor și să te dedici în totalitate creșterii performanțelor fiului tău Andrei. Cât de greu ți-a fost să te ‘desparți’ de volan și să rămâi pe marginea probelor speciale ? Ai avut vreun regret de pe urma faptului că ai renunțat la propriile participări ?

Dan: ”Teoretic vorbind nu m-am retras oficial, doar am rărit participările. Am ales să mă dedic cu toate cunoștințele mele pentru ca Andrei să performeze. Știi vorba aceea, când ai un leu, nu poți să-l împarți la doi, motiv pentru care, în lipsa unui buget care să acopere participările amândurora, era și firesc ca Andrei să devină principala prioritate. Ocazional și când se va ivi ocazia, cu siguranță voi participa, pentru că volanul din mână nu-l voi lăsa probabil niciodată.”

Cristian: Un părinte ar face totul pentru copilul său, iar acest lucru l-ai dovedit și tu de fiecare dată. Cel mai recent ne-ai arătat asta când, din dorința de a-l ajuta pe Andrei să își continue activitatea sportivă la cel mai înalt nivel, ai adus în garajul ProRally Team cel mai nou și performant model de specificație Rally2, anume Škoda Fabia RS. Care sunt plusurile cu care vine această mașină comparativ cu generațiile anterioare și cum influențează performanțele lui Andrei ?

Dan: ”După aproape două sezoane petrecute la comenzile mașinii vechi (din prima generație), este firesc să faci pasul către un material de concurs mai performant. Asta ca să ții pasul cu vârful…Clar, mașina nouă este mai rapidă și are calități mult mai bune pe macadam față de modelul anterior. Drept dovadă, acomodarea lui Andrei a venit foarte repede, mașina i se potrivește mănușă, timpii sunt din ce în ce mai buni, doar lipsa de km face diferența în acest moment. Bine-nțeles, această achiziție nu se putea materializa fără ajutorul partenerilor noștrii Dinamic92, Melinda Steel & Melinda Instal, Nvent Hoffman și bine-nțeles, Pro-X.”

Cristian: După titlul de campion pe asfalt obținut de Andrei în 2022, am discutat pe larg despre eforturile și pașii pe care i-a avut de realizat pentru a atinge această reușită. Știm prea-bine că următorul obiectiv al său, dar și al vostru ca echipă, este un titlu absolut. Care sunt barierele ce mai trebuiesc depășite în atingerea acestui obiectiv și cât timp estimezi că va mai dura până ce Andrei va fi declarat campion absolut ?

Dan: ”După cum am precizat și anterior, consider că ritmul este bun, trebuie doar mai mulți km de probă specială și/sau teste. Dar cum totul se rezumă la buget, este complicat să faci performanță fără un buget sănătos..din pacate. Așadar, încercăm pe cât posibil să scoatem maxim cu ce avem, pentru că nu-i așa, dorință există, material avem – cel mai performant chiar – probabil va veni și liniștea financiară pe care ne-o dorim, deci urmează și acel moment.”

Cristian: Cunoscând programul din acest an al TESS Rally Brașov – Ediția 53, consideri că probele alese sunt potrivite pentru o etapă din Campionatul Național de Raliuri ? Ce alte probe de macadam ți-ai dori să revezi la viitoarele ediții ?

Dan: ”Sunt convins că organizatorii au făcut tot posibilul să găsească probe frumoase și să ofere concurenților prezenți un raliu reușit. Consider că, configurația actuală este una bună, însă sunt curios cum arată atât proba nouă (Floroaia) dar mai ales vechiul Dâlghiu. Mai multe însă vă voi putea spune după recunoașteri, ceea ce înseamnă că șirul prezențelor mele neîntrerupte la etapa de casă continuă, întrucât voi fi prezent la start alături de Andrei Toderaș. Salutări sportive și vă așteptăm pe probe!”