OMUL ÎNCEPUTULUI DE SECOL

Într-unul din episoadele anterioare evidenţiam faptul că toate grupele şi clasele din acel raliu au revenit exclusiv braşovenilor. Printre aceştia se afla şi un nume mai puţin cunoscut la vremea aceea legiunilor de pasionaţi ai întrecerilor pe patru roţi. Oricum, nu avea dimensiunea uriaşă pe care o are azi. Şi pentru a nu vă pune memoria la încercare vă voi reaminti numele acestuia: Dan Gîrtofan. Un nume care azi are o rezonanţă deosebită pe oricare traseu de raliu. Atunci, însă, el păşea pe calea forjării unei notorietăţi în domeniu.
Prima mare oportunitate, şi aici mă refer exclusiv la competiţia de sub Tâmpa, i s-a oferit în 2003. Anul în care Titi Aur alesese un parcurs mondial, şi în care Dorin Toma, datorită unui nefericit accident suferit câteva luni mai înainte pe plaiuri natale, pusese capăt activităţii de ralist. În acel sezon de care ne ocupăm acum, Gîrtofan era în posesia unei maşini deosebite, acel Seat Cordoba WRC, ex-Aur. Cu care abordează plin de speranţă şi încredere întrecerea “de casă” a braşovenilor. Deşi automobilul este nou pentru el, iată-l triumfător pe chiar prima specială a raliului. Pe care administrează o “bătaie” straşnică tuturor potenţialilor săi adversari. Marişca, cronometrat al doilea, avea mai mult de “un pumn de secunde” întârziere. Cât despre Ilina, ecartul era abisal: 23,3’’!! De restul, ce să mai vorbim. Iar demonstraţia de virtuozitate continuă până înainte de ultima probă a zilei, “Valea Cetăţii”. În care, surprinzător pentru “cei de afară”, cedează aproape 33’’ învingătorul acesteia. Iar drept consecinţă a nedoritei contra-performanţe pierde şi fotoliul de lider, ce-i va reveni lui Mihai Leu.
Dacă pentru spectatori a fost o surpriză, pentru Dan, nu. Încă înaintea acesteia, maşina începuse să-şi dezvăluie unele “vicii ascunse”. Cel incriminat era senzorul clapetei de acceleraţie, care începuse să devină mofturos la solicitările la care era supus.
Cu trei maşini despărţite de numai câteva secunde, toată suflarea prezentă era convinsă că în ziua următoare va asista la o bătălie înverşunată. Din păcate, s-au înşelat. N-a fost nicio bătălie. Nici chiar în intenţie. A fost un galop de sănăntate al lui Emanuel Ilina, care a profitat de…absenţele de la start ale lui Leu şi Gîrtofan, înscriindu-şi astfel numele în “cartea de aur” a mai mult decât prestigiosului raliu.
Braşoveanul n-a avut şansa să se angajeze în luptă pentru că “din cauza frigului de paste noapte, maşina nu a mai pornit dimineaţa”!! Mare ghinion! Dar nu e o întâmplare singulară în întrecerile ce durează mai multe zile. S-au manifesat astfel de cazuri şi în competiţiile de campionat mondial. Onoarea localnicilor avea să fie salvată de cuplul Graef-Hard, sosit pe locul secund în ierarhia generală.
Deşi programată în aprilie, întrecerea a avut parte de o zăpadă căzută pe neaşteptate, ce a făcut deliciul publicului datorită piruetelor unora, sau chiar a vizitării şanţurilor. Iar în unele locuri, în care cantitatea de precipitaţii aşternută li s-ă părut insuficientă, câţiva spectatorii indisciplinaţi, pentru a-i pune în dificultate pe concurenţi, au suplimentat-o! Ca la Monte Carlo!
Înainte de a părăsi competiţia să mai notăm prezenţa pentru ultima dată la startul legendarului raliu a veteranilor Florin Nuţă şi Dacian Banca, reuniţi acum într-un cuplu inedit.
Dacă în 2003, Gîrtofan nu reuşise decât să atragă atenţia asupra intenţiilor sale de a se impune, în ediţia următoare o va şi materializa. Tot la comenzile Seat-ului, şi tot cu Dorin Pulpea în dreapta sa. De data aceasta problemele puse de maşină erau demult rezolvate. Şi cu toată prezenţa lui C-tin. Aur, tot la volanul unui WRC, dar Skoda, Dan bate tot. Nu iartă nimic. Nu lasă celorlalţi nici măcar speranţa. A fost o cursă fără istorie, încât nu avem mai mult de comentat. Poate doar că “ritmul drăcesc” impus de acesta a făcut ca următorul clasat să fie la aproape două minute de el. E vorba de Bogdan Marişca, singurul şi veritabilul său adversar în acei ani de triumf maxim. Cât despre Titi, confruntat e drept cu o problemă la cutia de viteze, acesta avea să întârzie cu ceva peste trei minute. Asta pentru purişti. Pentru amatorii de detalii.
Deşi de acum maşina îi era perfect cunoscută, nu mai făcea mofturi şi îl condusese la succes în raliul Braşovului, şi chiar la primul său titlu, Dan Gîrtofan o va părăsi optând pentru produsul japonezilor de la Subaru! Acum, cu numărul unu pe caroserie, Dan este deja celebru. Are fani şi atrage simpatii. Este idolul acestora încât are dreptul şi la un “nume de scenă”. Apropiaţii, pasionaţii, mai toată lumea, îl numesc “Giri”. Iar el nu-i dezamăgeşte. Cu noul model se impune încă de la început, pentru ca după a patra specială să nu mai cedeze niciodată postul de conducere al operaţiunilor. Mai mult, spre final îşi permite luxul de a apăsa mai puţin pedala de acceleraţie, gestionându-şi cu măiestrie avansul, menanjându-şi mecanica ce-i adusese satisfacţii de la prima ei utilizare.
Două victorii consecutive reuşise foarte puţini în peste treizeci de ani de dispute sub Tâmpa. Încât, evident, a angajat lupta şi pentru cel de-al treilea triumf.
De data asta nu-i va fi deloc uşor. Câştigă pe prima probă, dar e învins pe următoarea de acelaşi Marişca, în faţă căruia mai are doar o secundă avans! După care, pas cu pas, sau probă după probă, iniţiativa şi comanda cursei îi revine clujeanului. Întrecerea este totuşi strânsă. Numai câteva secunde îi despart pe cei doi mari combatanţi, aşa că orice deznodământ este posibil. Orice speranţă este permisă oricăruia dintre ei. La finalul celei de-a doua treceri pe Pârâul Rece, ecartul nu depăşea trei secunde! Duelul la baionetă anunţă un final incandescent.
Din nefericire, trăitorii cursei n-au avut parte de aşa ceva. Pe următoare specială, Poiana 2, “Giri” ajunge la finiş cu aproape 18’’ mai târziu decât o făcuse Bogdan. Şi nici în continuare nu poate nimic. Decât să cedeze mai puţine secunde. Cursă pierdută pe finalul ei. De ce? Ne spune chiar cel în cauză, Dan Gîrtofan: “pe Poiană am ieşit în decor puţin după start (după aliniamentul de la turnul alb), pe un viraj de dreapta cinci. Din cauza unui şuvoi de apă ce traversa drumul. Fără incidente, dar am pierdut destul timp”. Şi, poate chiar mai important, ritmul. Aşa încât, Bogdan Marişca reuşeşte în sfârşit prima sa victorie aici, în “ţara raliurilor şi a piloţilor excepţionali” care este Braşovul. O victorie altfel pe deplin meritată.
Pentru “Giri” n-a fost să fie! Dar ca oricare pilot cu potenţial, el este decis să reuşească şi al treilea succes. O va face tot cu Subaru. De data aceasta, fără nicio exagerare, într-o manieră de mare campion. Şi fără adversari. Nu pentru că aceştia n-ar fi existat, ci fiindcă ei n-au contat. Învinsul său a fost încă o dată tot talentatul Marişca. Ce ghinion pe acesta să fie contemporan cu asemenea forţe.
Experienţa cu Subaru continuă şi în 2008. Nici nu se punea problema ca maşina să fi schimbată întrucât funcţionase ireproşabil, contribuind hotărâtor la dobândirea celui de-al doilea său titlu de campion absolut.
Numai ca acum, chiar la Braşov, realităţile sunt mai dificile. Îşi făcuseră apariţia încă doi “stranieri”: Miettinen, venit din tărâmul rally-man-ilor de top mondial, şi ungurul Szabo. “Giri” însă este printre animatorii debutului cursei. El se află la conducere după prima specială a zilei. Şi va fi “la bătaie” pâna la proba a patra, “Pârâul Rece, la vale”, unde datorită unei erori în alegerea pneurilor pierde circa opt secunde la viitorul învingător al raliului, Jarkko Miettinen. Cu toată această nedorită sincopă, Gîrtofan nu dezarmează, bate probe şi mai reduce din handicap. Cine ştie ce s-ar mai fi întâmplat dacă datorită unui autocamion rămas în pană pe Babarunca, nu se punea capăt competiţiei. Putem crede orice. Mai erau de disputat două probe, cele mai lungi din program. Aşa, nu ne rămâne de consemnat decât victoria finlandezului, la prima sa participare! Precum şi faptul că întrecerea din acel an a înregistrat cel mai mic ecart între primii doi clasaţi, Jarkko şi Claudiu David: doar trei infime secunde!!
Nu-l vom “abandona” pe Dan Gîrtofan inainte de a sublinia că el este singurul pilot care a triumfat în toate cele trei raliuri organizate la Braşov în acest început de secol 21. A mai câştigat de două ori raliul României şi o dată pe cel al Ţării Bârsei. Nimeni n-a mai reuşit aşa ceva.Un adevărat record ce ne dă dreptul să-l numim “omul care a dominat începutul de secol”.
Şi mai adăugaţi ceva la bogatul şi impresionantul său palmares: este primul laureat al “Trofeului Ludovic Balint pentru combativitate în raliuri”, iniţiat de Auto Blic, la propunerea subsemnatului.
PRELUDIUL GLORIEI
Să abordăm acum ultimul episod al fascinantul raliu care a fost şi este cel al Braşovului. Competiţia din 2009. În care rolurile principale par a reveni străinilor. Deşi majoritatea piloţilor români care sunt capabili să-şi spună “cuvântul” posedă automobile de ultimă generaţie, competitive cu ale celor “din afară”, opoziţia internă nu prea crede în şansele sale de reuşită. Ea este slăbită şi datorită absenţei lui Titi Aur, aflat într-un fel de semiretragere.
Sub aceste auspicii se angajează prima întrecere a sezonului. Evident, aceasta fiind cea braşoveană.
Simpaticul pilot piteştean Valentin Porcişteanu, un veritabil talent aflat pe drumul consacrării, se prezintă la start cu Mitsubishi-ul cu care s-a câştigat titlul absolut în 2008. Cel al lui Miettinen. Care la rândul său a cumpărat un altul, fără însă a avea timpul să se acomodeze. Iar această flagrantă lipsă de cunoştere a comportării materialului de concurs se va dovedi penalizantă.
Plecat primul, lui Jarkko îi revine ingrata misiune de a “curăţa drumul”. Acoperit din noaptea precedentă de un strat subţire de zăpadă. Suficientă pentru a pune serioase probleme participanţilor în privinţa alegerii pneurilor. În aceste condiţii, finlandezul va avea parte de emoţiile furnizate de câteva piruete, ce-l fac să piardă secunde preţioase încât la finalul primei speciale, de numai patru km., el afişează o întârziere incredibilă fată de învingătorul acesteia: 30’’! Iar pe următoarea, lucrurile se angajează şi mai rău pentru el, motiv pentru care îl vom abandona mai devrema dacât o va face personal, ocupându-ne de cei cu adevărat importanţi. Cei aflaţi în frunte cursei. Unde o figură remarcabilă face Porcişteanu, autor al unor timpi ce pun la respect pe toată lumea. Cel puţin aşa credeau apropiaţii săi la start. Care erau gata să-l felicite dar au aflat, stupefiaţi, că nu piteşteanul s-a impus pe primele două speciale ci, extrem de surprinzător, un pilot aflat în profunzimea plutonului! Şi care niciodată până atunci nu jucase astfel de roluri.
Lucrurile vor reintra în normal pe cea de-a treia probă, câştigată de Szabo. Dar lider nu va fi el ci “Vallino”! Aceşti piloţi vor fi singurii care îşi vor disputa victoria până la finalul cursei. Un moment, braşoveanul Mihalache a părut că ar face faţă ritmului impus de cei doi duelişti, numai că pe cea mai lungă specială a primei zile Râşnov-Poiana “la vale”, atacul năucitor declanşat de cuplul Porcişteanu-Dobre îi spulberă orice speranţă la amestecul în “treburile altora”.
Super-speciala ce încheie ziua e atât de scurtă încât cu greu poţi crede că vor fi schimbări spactaculoase de locuri. Cu atât mai puţin să bulverseze ierarhia momentului. Cu toate acestea, puţin a lipsit să nu fim martorii unei rocade le vârful cursei. Ştiindu-se un excelent stăpân al maşinii, graţie imensului talent pe care îl are în ADN-ul său, “Vallino” are şi o înclinaţie deosebită spre a oferii asistenţei spectacolul pe care-l aşteaptă. Ei bine, aici are “clipa sa de nebunie” şi comite câteva mici inexactităţi, ce-i reduc avansul faţă de Szabo la mai puţin de două secunde!
Cu această configuraţie la vârf este abordată ziua finală a competiţiei, în care sportivii nu au de parcurs decât două probe. Dar ce probe, Babarunca şi Cheia, a căror lungime, însumată este egală cu tot ce se alergase până atunci.
Din nou se pune problema alegerii optime a anvelopelor. Unii le brodesc, alţii nu. Chiar dintre numele mari. După o atentă analiză, Porcişteanu şi Dobre hotărăsc să meargă cu ce au fost
“încălţăţi” în ziua precedentă. Ştiinţă sau hazard, nu au greşit. Au fost teribili de eficace luând un ascendent decisiv asupra singurului lor adversar de luat în seamă, viitorul campion naţional, …ungurul Szabo!
Victoria lui Vali şi Dan nu are nimic surprinzător. Ea vine doar să valideze valoarea unui cuplu care are tot dreptul să cocheteze cu locurile din vârf. Ei par destinaţi unui parcurs glorios, al cărui preludiu s-a produs în cel mai important raliu al sezonului.