Deşi au avut parte de o cursă “uscată”, zăpada căzută pe neaşteptate în timpul festivităţii de premiere a făcut ca toţi specialiştii întrecerilor rutiere să coboare cu mari emoţii în Braşov.
Să-i lăsăm să se preocupe de stăpânirea maşinilor şi să mai amintim un fapt de culoare, cu o puternică latură tragi-comică. Pentru cursa de deschiderea a sezonului, cea de care tocmai am vorbit, Titi Aur a plecat afară să-şi aducă un Audi S2, care să-i confere şanse în cucerirea primului său titlu. Numai că, în vama de la graniţa cu Ungaria apar câteva probleme ce conduc la reţinerea de moment a autoturismului. Timpul este însă presant încât Aur nu poate aştepta să se stingă neîntelegerea şi apelează la Göllner. De la care cumpăra o maşină asemănătoare, dar în configuraţia “street version”. Căreia îi montează roll-bar-ul impus de regulament. La finalizarea lucrării are parte de o altă surpriză, tot neplăcută: motorul nu porneşte! Aflat în dificultate, îl sună pe Heinz, care rămâne profund mirat de ce aude. Cu toata acestea îşi dă repede seama ce se întâmplase. Găurind tabla pentru şuruburile de fixare, meseriaşii nu au sesizat că au afectat instalaţia electrică. În fine, defectul a fost remediat, dar nu în totalitate. Motorul pornea, maşina mergea, însă nu putea opri luminile de avarie. Mai grav, uşile nu se deschideau decât de afară!! Şi nici geamurile nu coborau. Încât, de fiecare dată când era nevoie să se dea jos din autoturism, trebuia să apeleze la alţi colegi de întrecere. Noroc că nu au fost probleme care să se petreacă în locuri pustii, fiindcă ar fi rămas captivi în habitaclu. În ciuda acestor condiţii total nefavorabile, Aur şi Boboescu au terminat totuşi pe locul trei la general. Însă din anul următor, Titi va alinia un parcurs de excepţie, etalând o suită de succese nemaiîntâlnită în istoria de până atunci a raliului braşovean.
Înainte de-a le trece sumar în revistă, să mai amintim un fapt pe care cu siguranţă nu-l ştiu decât apropiaţii săi. Titi Aur a debutat în raliuri tot aici, la Braşov. S-a petrecut în îndepărtatul an 1986, când la start erau peste 130 de competitori. Se înscrisese cu automobilul familiei şi primise numarul “204”. În virtutea căruia era printre ultimii la start. Dar cine să-l remarce într-o astfel de postură? Spre lauda sa, cu toate condiţiile precare ce la avea la dispoziţie, a ajuns totuşi la final. Însă nu pe locurile cărora li se atribuiau puncte, cu toate că la vremea aceea acestea reveneau primilor 50-60. Deşi în sinea sa a fost puţin dezamăgit, nu mică i-a fost mirarea când, reîntors la Iaşi, a primit felicitări din partea colegilor. I-a trebuit ceva timp să se dumirească, dar a înţeles semnificaţia gestului făcut: un asemenea raliu nu-l termină oricine.
Să revenim la timpul “prezent” şi să-l însoţim pe Titi la ediţia următoare a “festivalului“ braşovean. La care se aliniază cu o maşină cu blazon în competiţiile rutiere de foarte mare peformanţă, Toyota Celica 4WD. Pe care abia o cunoscuse, încât pe tot timpul întrecerii a fost forţat să o înţeleagă, să se acomodeze cu ea, iar în final să o “îmblânzească”. Şi a reuşit de minune, dominând seniorial pe toată lumea, punând mai bine de patru minute între el şi ocupantul locului secund!! Care nu era un oarecare.
În afară de Aur, întrecerea a mai scos în evidenţă un nume. Cel al lui “Puiu” Rusu, trecut acum sub drapelul celor de la Colibaşi. Care se tot zbăteau să rezolve problemele de fiabilitate ale “Super” Novelor, după cum erau supranumite maşinile de competiţii ale uzinei. La “vindecarea” cărora braşoveanul a avut un rol major.
Deşi era la primul contact cu astfel de automobile, Puiu Rusu a devenit rapid vârful de lance al echipei. Însăşi debutul său la volanul unei astfel de maşini a fost cât se poate de original, semnificativ, dar şi folcloric.
Pentru prima etapă a sezonului, “raliul Braşovului“ desigur, perspectiva de a lua startul devenise destul de îndoielnică. Se intrase în săptămăna cursei şi încă se mai muncea la maşina sa. Lucra Rusu, personal, alături de doi mecanici aduşi de el de la Braşov, cu toate că fiecare automobil de curse al uzinei avea afectate persoane cu sarcini exclusive în acest sens. Dar dacă ar fi stat după ei, “maşina era gata să…nu se facă“. Aşa că şi-a asumat direct şi personal responsabilitatea.
Abia în vinerea cursei, ora 17 atât la Piteşti cât şi la Braşov, unde incepuse revizia tehnică, Puiu reuşise să o vopsească şi să plece cu ea spre locul de desfăşurare a evenimentului; “cu o vopsea crudă încă şi cu un motor care atunci se învârtea pentru prima oară”!
Dar surprizele nu se vor încheia cu aceste apecte de “culoare“ pentru ceilalţi, nu pentru Rusu fiindcă el ştia bine ce ştia. Şi era sigur de lucrarea făcută. Surprizele au fost, deci, pentru toţi ceilalţi. Bătuţi in corpore pe chiar prima probă specială a întrecerii! Iar la finalul acesteia, deja nu a mai surprins pe nimeni că se clasase pe locul întâi la grupa H.
Spunând că pentru Aur, nume ce se va dovedi predestinat, începuse o serie de succese fără egal, va trebui să le şi numărăm. Nu va fi dificil pentru că suita victoriilor sale aici, sub Tâmpa, va fi fără întrerupere.
Dacă în 1996 dominase categoric, în anul următror va avea ceva emoţii. Deşi era tot cu frumoasa “Celica”. Acum, însă, la start se mai aflau şi alte maşini de prim rang, cu care nu îţi era ruşine să te aliniezi chiar şi la etape de campionat mondial. Tocmai într-o asemenea conjunctură, într-o asemenea companie de invidiat, dar şi de speriat, Toyota sa începe să facă nazuri. Motorul manifestă tonalităţi alterate încât Titi trebuie să facă eforturi serioase pentru a păstra contactul cu liderii. Iar când motorul revine la “gânduri mai bune”, pilotul se dezlănţuie, atacă devastator, recuperează rapid întârzierea, după care nu va mai ceda şefia.
Şi în acel an, bravul Rusu s-a pus din nou în evidenţă. Împreună cu Göllner, şi el la Dacia după cum vă mai amintiţi, ei reuşesc un timp identic pe prima specială a raliului. Cel mai bun timp al acesteia. Păcat însă că aparţinând unei grupe proscrise, grupa H, acesta nu va fi reţinut în istoria reală a competiţiei. Ci doar în clasamentul open. În care termină pe poziţia a treia, ca şi în anul precedent.
Nu putem să lăsăm neevidenţiat debutul în raliuri a multiplului campion de viteză, Ovidiu Mazilu. Şi nu doar din acest motiv, ci mai ales pentru faptul că el s-a produs en fanfare. “Vitezistul” a încheiat primul său contact cu astfel de competiţii pe un loc ce te lasă fără aer: cinci, la general!! Iar prin consecinţă directă, pe podiumul grupei sale! O performanţă excepţională datorată într-o oarecare măsură şi inteligenţei de a-şi fi ales un navigator de super-clasă, Zărnescu. Da, componentul celebrului cuplu de altădată, Balint-Zărnescu. Un comeback aproape incredibil. Dar total adevărat.
În 1998, Heinz Göllner nu mai evoluează pentru cei de la Dacia. Se alăturase unei grupări ce conţinea vedete de primă mărime. Nume rezonante: Toma şi Banca, Aur cu Boboescu, Runcan cu Dicoi. La Braşov, rigoarea germanică a “sasului” impune ritmul şi respectul în primele două treimi ale competiţiei. Din păcate pentru el, abandonul va pune capăt demonstraţiei sale de virtuozitate. După care, Florin Nuţă este cel care încearcă să bareze marşul spre victorie a lui Aur, aflat în zi de graţie divină. Deşi s-a bătut vitejeşte, nici el nu-l poate opri. Este momentul celei de-a treia victorii a bârlădeanului, prin care egalează seriile marilor braşoveni Puiu, Balint, Göllner.
Pentru ca, doar un an mai târziu, în urma unei evoluţii fără greşeală, o prestaţie calificată drept “imperială”, Titi să ajungă la “o singură lungime” de recordul de victorii deţinut până atunci de regretatul Ludovic Balint. În întrecerile de sub Tâmpa, fireşte.
La căpătul a două sezoane în care n-a lăsat nimănui nicio şansă, Constantin Aur este deja idol pentru fanii motorsportului românesc. În special pentru tinerii teribilişti, care vor să-l imite fără a avea însă clasa şi ştiinţa sa.
Şi dacă “la general” nimeni nu-şi mai poate face loc pe prima treaptă a podiumului, în schimb, în celelalte clasamente braşovenii fac legea. Dan Gîrtofan câştigă la grupa N, iar Graef şi Hard semnează victoria în cupa Ford Ka. “Cireaşa de pe tort” o constituie performanţa lui Rusu şi Hangu, care înving în grupa H, cea scoasă de regulament în afara legii. Altfel, cei doi mai sus citaţi ar fi reuşit să întrerupă numărătoarea lui Titi. Dar aşa, cel mai bun timp al întregului raliu le rămâne doar pentru satisfacţia pur personală a acestora. Păcat!
Anul de sfârşit al mileniului a echivalat cu o pauză în desfăşurarea acestei competiţii de mare tradiţie. Care se reia în sezonul următor, sub managementul altei echipe. “Auto Blic”. Noul organizator intră în joc, iar raliul este impins în ultima decadă a lui februarie. Multiplu de acum campion naţional, Titi Aur uimeşte asistenţa afişându-se la volanul unui Seat Cordoba WRC. “Sculă” de campionat mondial. Care la rândul ei, îl obligă să fie mai reţinut în exprimare. Zice Titi: “cu toate că aşteptările erau foarte mari din partea tuturor, eu nu m-am înţeles deloc cu maşina, reuşind să câştig raliul oarecum conjunctural”. Trebuie să ai un mare caracter să recunoşti aşa ceva. În general, în automobilism, chiar şi de cel mai înalt nivel, exprimarea curentă e ceva de genul: “cursele se câştigă din mână şi se pierd din cauza maşinii”. Dar modestia sa este pe măsura dimensiunii sale sportive, care este uriaşă. Să nu credeţi că spunând “conjunctural”, Aur a vrut să sugereze că a beneficiat de vreun ajutor din afară. Nu. S-a referit la faptul că neadaptându-se total la comportamentul noii maşini, el şi-a zis “bine, dacă nu o pot duce cum trebuie nu e cazul să forţez şi să stric o maşină atât de scumpă”. Şi a mai ridicat piciorul din acceleraţie. Iniţiativă de care adverastrii săi nu au ştiut să pofite.
Da, nu a condus cap-coadă ostilităţile, aşa cum ne obişnuise. Locul de lider al întrecerii revenind când lui Göllner, când lui Leu. Numai că, şi când nu face nimic excepţional, Aur face totul foarte bine încât a ajuns cu numărătoarea la cifra cinci. Cât Balint. Dar era singurul care le realizase consecutiv.
Nu se va opri aici. O va număra şi pe a şasea, un an mai târziu. Când raliul nu doar că se va reîntâlni cu zăpada, dar va avea parte de un timp caracterizat de unii drept “de coşmar”, devenind mai îngăduitor cu participanţii doar după prima probă specială. Pe care Titi, un îndrăgostit de zăpadă, a bătut-o în ciuda condiţiilor vitrege. În schimb, acolo, cei mai mulţi dintre pretendenţii la victorie şi-au ratat cursa. La jumătatea întrecerii, Aur, cu Silviu Moraru în dreapta sa, era lider. Este momentul în care organizatorii au considerat că este prea periculos să se parcurgă proba “Braşov-Poiana-Valea Cetăţii”, şi au decis întreruperea competiţiei. “Eu am fost cel mai nemulţumit pentru că mi-ar fi plăcut să mai fac încă o trecere pe această probă, pe zăpadă”. Vorbele îi aparţin, desigur, lui Aur. Care astfel a ajuns cu numărătoarea la şase victorii. Toate la general, fiindcă acesta-i clasamentul cel mai important.
Serie care s-a şi şfârşit la acest nivel, pentru că anul următor va fi unul sabatic în campionatul intern pentru marele campion. Optase pentru un program de şase competiţii în campionatul lumii.
A revenit la Braşov în 2004, tot cu un WRC. De data asta produs de Skoda. Dar n-a reuşit mai mult decât locul trei absolut. Pentru unul de talia sa, un semieşec. Datorat încăpătânării cutiei de viteze de a-şi face serviciul. Echipa de asistenţă a făcut minuni, înlocuind-o într-un timp incredibil, dar cărţile fuseseră jucate. După care, niciodată nimic din ce a urmat nu a mai fost ca înainte.
