În vederea bunei desfășurări a TESS Rally Brașov – Ediția 53, sectoarele de drum pe care se desfășoară raliul vor fi restricționate circulației publice prin colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – prin Serviciul de Poliție Rutieră și prin Biroul Rutier Brașov, prin colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Prahova – prin Biroul Rutier Prahova, respectiv prin colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Covasna – prin Biroul Rutier Covasna.
Deși aceste restricții nu fac deliciul participanților la trafic, este important de știut că organizatorii evenimentului – împreună cu autoritățile publice – își doresc ca întreaga activitate sportivă să se desfășoare în deplină siguranță pentru toate părțile implicate, iar aici nu se face referire doar la sportivi și echipaje, ci și la oficiali, spectatori și publicul neavizat ce își desfășoară activitatea independent de eveniment.
Programul restricțiilor de circulație:
▪︎ Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
• circulația va fi restricționată pe *DF Calea Haiducilor și *DF Pănicer, sectorul vizat fiind cel de la intersecția DC 51 cu Str. Valea Porții (Bran), continuă pe Drumul Forestier Calea Haiducilor, iar apoi pe Drumul Forestier Pănicer până la intersecția DF Pănicer cu DJ 101 (Rășnov – Glejărie)
– intervalele în care circulația va fi restricționată sunt cuprinse între orele 08:00 – 12:45 și 13:15 – 18:00
• circulația va fi restricționată pe DC 129A și *DF Valea Gârcinului, sectorul vizat fiind cel de la Păstrăvăria Azuga continuă pe DC 129A până la intersecția cu Drumul Forestier Valea Gârciniului și apoi continuă pe Drumul Forestier Valea Gârciniului până la Str. Gârciniului (Cantonul Silvic)
– intervalul în care circulația va fi restricționată este cuprins între orele 09:30 – 19:30
• circulația va fi restricționată în zona VGP Park – pasaj Calea Făgărașului, sectoarele vizate putând fi consultate în imaginea atașată
– intervalul în care circulația va fi restricționată este cuprins între orele 12:00 – 22:00
▪︎ Duminică, 22 Septembrie 2024
• circulația va fi restricționată pe DJ 103A, sectorul vizat fiind cel de la intersecția Cantonul Silvic Valea Zizinului (Zizin) până la Complexul Turistic Pastel Chalet (Dălghiu)
– intervalul în care circulația va fi restricționată este cuprins între orele 08:00 – 16:45
• circulația va fi restricționată pe Str. Floroaia Mare și DC 15, sectorul vizat fiind cel de la intersecția DC 23 cu Str. Floroaia Mare (Floroaia) până la Domeniul Toma (DC 15, Valea Dobârlăului)
– intervalul în care circulația va fi restricționată este cuprins între orele 09:00 – 17:45
*DF = Drum Forestier
Organizatorul evenimentului, Club Sportiv Auto Blic Brașov, își cere scuze pentru inconvenient și disconfortul produs, și totodată, mulțumește tuturor participanților la trafic pentru răbdare, înțelegere și conlucrare.
TESS Rally Brașov – Ediția 53 powered by Pro-X – este cea de-a opta etapă a Campionatului Național de Raliuri BETANO, fiind un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și de Consiliul Județean Brașov. Competiția este organizată de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Parteneri oficiali: TESS Brașov – reprezentant autorizat Audi și Volkswagen, Mobil 1 – prin reprezentantul Lubexpert, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Coresi Business Campus
Partener de mobilitate: Toyota Brașov
Parteneri principali: TELL Security Systems România, Comprest, Net Bet, Zizin, Medecon, Turbo-car, Team First Software
Parteneri logistici: Cricova, Cyclon Motorsport, Konvekta, Tehno Sting, PrintInk
TESS Rally Brașov – Ediția 53 powered by Pro-X, este organizat cu sprijinul Consiliului Local Râșnov, Consiliului Local Bran, Consiliului Local Săcele, Consiliului Local Târlungeni, Consiliului Local Dobârlău și se desfășoară sub supravegherea și sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” Prahova și Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihai Viteazul” Covasna, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Poliția Locală Brașov Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro