Constantin Zărnescu este copilotul cu cele mai multe victorii în Raliul Brasovului. Alături de regretatul pilot Ludovic Balint, Constantin Zărnescu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la Brașov în cinci rânduri, intre anii 1981 – 1989. Am stat de vorbă cu experimentatul navigator înainte de ediția aniversară a raliului brașovean.
Cum a fost prima victorie la Brașov pentru dumneavoastră și Laci Balint?
Noi întotdeauna speram la victorie și orice victorie ne bucura. Și pot să spun că eram destul de obișnuiți cu ele. Cu Laci, Dumnezeu să-l ierte, victoria era posibilă la orice raliu. Ca și o particularitate la Brașov, din toate raliurile la care participam era o singură proba pe care nu o dictam. Și asta era Poiana. Aici, și eu asistam ca și spectator, din mașină. Pe alte probe, îl mai corectam, însă pe Poiana eram și eu spectator.
Cel puțin în istoria recentă, Raliul Brașovului e cunoscut și pentru vremea impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. Vouă v-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?
Nu, vremea nu ne-a dat niciodată planurile peste cap. De exemplu, când urcam din Șchei în Poiană, singura problemă era că se rupeau lanțurile, nu rezistau niciodată. Lanțuri pe care le făceam noi, sudate. Rupându-se, ne creau probleme pentru că de multe ori produceau și alte avarii. Atunci erau etape mixte, macadam și asfalt, ce se țineu mai mult iarna. Laci era un pilot ce trata ca atare orice îmbrăcăminte a suprafeței de rulare. Nu conta pentru el că este zăpadă, noroi sau uscat.
Avea Laci Balint vreo preferință în ceea ce privește suprafața de rulare?
Avea o preferință pentru macadam. Iar probele cu dificultate ridicată erau pentru noi binevenite.
Va mai aduceți aminte care dintre victoriile voastre de la Brașov a fost cel mai greu de obținut?
Nu pot zice cu siguranță care. Dar îmi aducă aminte că era o proba numită Dălghiu, pe care se urca din Zizin iar sosirea era după o coborâre. Pe sfârșitul coborârii eram deja pe pană pe stânga spate. Am pierdut și cauciucul și roata iar aproape de sosire am picat pe puntea spate. Nu am oprit nicio secundă. La finalul probei, puntea era ruptă de la jumătate și a trebuit să o schimbăm.
De menționat că service-urile erau la capetele de probă. Pe vremea aia, logistică asistenței tehnice era un lucru capital. Iar dacă nu era bine organizat acest aspect, era o deficiență mare. Nu exista vreo proba grea de macadam de pe care să scapi întreg, orice mașină ai avea. Bineînțeles, pentru cei care se băteau pentru primele locuri. Și era service greu, nu cu o canistră și o roată de rezervă, ci cu multă mecanică.
Pe cine vedeți favorit la a 50-a ediție a raliului?
Eu mizez tot pe Simone. Trebuie să fim realiști în orice discuție. Simone are de partea lui și tinerețea, pe lângă celelalte calități. Și foarte mulți kilometri făcuți în condiții de campionat mondial. Dacă toți cei favoriți termină în puncte, e clar că la ora asta nu îl bate nimeni.