Interviu cu Heinz Gollner înainte de Raliul Brașovului

Heinz Gollner si Sorin Itu
Heinz Gollner si Sorin Itu

Raliul Brașovului își aniversează în 2021 cea de-a cincizecea ediție. Unul dintre numele importante din istoria acestui raliu este Heinz Gollner, care a triumfat în trei randuri aici. Autorally a stat de vorba cu Heinz Gollner înainte de Tess Rally Brașov powered by Pro-X.

Cum a fost prima dumneavoastră victorie la Brașov?
S-a întâmplat în 1992. Atunci a fost primul meu sezon în raliuri iar această victorie a fost cea mai mare bucurie pe care o puteam avea, fiind brașovean.

A fost începutul unei serii de trei victorii consecutive la aici. Cum au fost acei trei ani câștigători la Brașov?
Victoriile au fost foarte plăcute. Mai neplăcut a fost când s-a stricat mașina și nu am reușit să o avem și pe a patra victorie sau a pe a cincea. Asta e, câteodată fierul te trădează. Dar Brașovul este raliul meu preferat, fiind singurul raliu pe care am reușit să îl câștig de trei ori.

Raliul Brașovului este recunoscut pentru vremea impredictibilă, ce deseori joacă un rol important în desfășurare. V-au fost vreodată date peste cap planurile din acest motiv?
În ’91 am făcut aici primul raliu din viața mea, însă nu eram în concurs ci ca mașină de deschidere. A nins cu o noapte înainte de începerea raliului. Nu am fost în clasament, dar după timpi aș fi fost al optulea la general. Și asta cu o Dacia 1300. Acest rezultat mi-a dat curajul necesar de a ma apuca de raliuri.


Foto: Edwin Keleti

Ați preferat raliurile pe carosabil uscat, pe ploaie sau pe zăpadă? Pentru că la Brașov oricare variantă este posibilă.
Sincer vorbind, nu conta care dintre acestea se întâmplă. Important era să fie Raliul Brașovului. Și mi-ar plăcea mult să îl mai fac, indiferent de vreme. Condițiile sunt aceleași pentru toți colegii.

Care dintre victoriile de la Brașov a fost cel mai greu de obținut? 
Într-un an, nu îmi amintesc exact când, copilotul meu, Sorin Itu, a avut un accident și era în ghips de sus până jos. L-am băgat în mașină la start și nu a mai coborât până la sfârșitul raliului. Ăsta a fost un raliu mai dificil dar am reușit să îl câștigăm, victoria fiind cu atât mai plăcută.

Care este proba specială care vă place cel mai mult aici? 
Mie îmi plac probele lungi, deci aș zice că Babarunca. Însă Poiana este deosebită, așa că le consider pe amandoua ca și favorite, Babarunca și Poiana.

Anul asta Poiana se va parcurge atât pe urcare cât și pe coborâre. În ce configurație o preferați?
Dacă aș avea o mașină slabă, cu putere mai mică, aș prefera-o la vale. Dacă aș avea una puternică, la deal.

Cine credeți că va câștiga cea de-a 50-a ediție a raliului?
Mizez pe Simone. El a crescut în alte condiții decât noi, toți ceilalți.