Vali Porcisteanu: “Pentru spectatori fac spectacol chiar daca este sa pierd timp”

Doar cateva zile ne mai despart de startul Tess Rally Brasov, evenimentul ce marcheaza in mod traditional debutul sezonului de raliuri. In fiecare an, la startul celui mai longeviv raliul din Romania se aliniaza tot ceea ce tara noastra are mai bun in materie de piloti si material de concurs. Insa, ca niciodata, in acest an vor concura la Brasov nu mai putin de 6 campioni nationali absoluti de raliuri, fiecare dintre acestia avand in palmares de la doua pana la sase raliuri brasovene castigate. Autorally va propune o succinta trecere in revista a celor sase campioni, rugandu-i sa raspunda la aceleasi trei intrebari. Astazi, va prezentam discutia avuta cu Vali Porcisteanu.

Ce inseamna pentru tine acest raliu, ce amintiri ai de aici si de ce acest raliu este unul special?
Raliul de la Brasov a ramas in sufletul meu in special pentru faptul ca este raliul pe care l-am castigat pentru prima oara in cariera mea de pilot. O victorie pe care nu o sa o uit niciodata. Si asta cu atat mai mult cu cat am avut parte de conditiile traditionale pentru acest raliu. Adica seara ne-am dus la hotel pe timp frumos iar dimineata nu ne gaseam masinile in parcul inchis pentru ca toate erau acoperite de un start consistent de zapada. Si de aici incepe totul la Brasov. Ma refer bineinteles la alegerea anvelopelor. Atunci, in 2009, a fost extrem de greu sa ne hotaram pentru ca intre performanta si risc exista doar o liniuta subtire peste care poti trece extrem de usor. Incet, incet, acumuland experienta, am facut alegeri optime, in 2011 si 2012, recidivand in castigarea acestui raliu. Oricata experienta ai avea, totusi, de stresul unei alegeri nereusite nu scapi decat la sosirea raliului.

De cand am inceput sa vorbim despre Tess Rally 47 Brasov, promovam o poza cu regretatul pilot brasovean Laci Balint aflat la startul raliului in Livada, in 1987. Langa masina acestuia, pe marginea drumului, sunt atat de multi spectatori incat nu se vad casele. Ce trebuie facut, in opinia ta, ca acesti oameni sa revina alaturi de acest raliu si de acest sport atat de spectaculos?
Am vazut si eu imaginea aceea. Va rog sa ma credeti ca atunci cand merg pe o proba speciala si vad pe margine o multime de oameni uit de toate. De stress, de probleme si uneori chiar si de zecimile pe care le voi pierde facand spectacol in fata lor. Fac asta pentru ca stiu ca ei asta isi doresc. Spectacol. Dar nici spectatorii nu trebuie sa uite ca pe noi ne judeca cronometrul si performanta sportiva.

Spectacol? Pai ai uitat ca nu mai esti pe Mitsubishi? Se spune despre masinile R5 ca, la fel ca si cele WRC, “merg pe sine”. 
Asa este. Dar noi vom incerca sa schimbam un pic perceptia despre aceste masini. Pentru ca, asa cum iti spuneam, cand ii vad pe acei oameni (multi) pe margine, uit de toate. Pe de alta parte, spectatorii ar trebui sa vina si pentru faptul ca vor fi la start nu mai putin 9 astfel de masini. Masini care chiar daca merg pe sine, sunt spectaculoase, orice ai spune.

Ce iti propui pentru sezonul 2018, care sunt partenerii care te sustin in acest demers si, nu in ultimul rand, care este pronosticul tau pentru locurile de pe podiumul final al raliului?
Sper ca nu va dura foarte mult sa ne acomodam cu masina, si sa imi ofere increderea de care am nevoie pentru a merge intr-un ritm cat mai bun. Vom pleca in forta. Imi doresc asta pentru ca imi doresc sa fiu pe podium. Chiar daca pentru noi masina este noua si nu avem atat de multa experienta fata de ceilalti, vreau sa cred ca vom fi in frunte. Asta cu toate ca Simone, daca nu va avea probleme tehnice sigur va fi in top, iar faptul ca suntem la raliul de casa al lui Dan Girtofan, cred ca si el va fi foarte rapid, la fel si campionul la zi, Bogdan Marisca.

Vali Porcisteanu astazi:
Campion National absolut de raliuri in anul 2011
De trei ori castigator al Tess Rally in anii 2009, 2011 si 2012
La startul Tess Rally 47 Brasov pe un automobil Skoda Fabia R5 avandu-ul in dreapta pe Dan Dobre
Vali Porcisteanu este sustinut in 2018 de DTO, Tellur , farmaciile Catena, Yato, Ion Mos

Tess Rally 47 Braşov este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Local Braşov. Partenerii oficiali ai evenimentului sunt Tess Braşov, distribuitor Volkswagen şi Audi, și Lubexpert, importator şi distribuitor Mobil 1 în România.
Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Porsche Finance Bank, Coresi Shopping Resort, Pro-X şi Hotel Aro Palace sunt parteneri principali ai Tess Rally 47 Brașov.

Parteneri: Konvekta Brașov, Grupul de firme Safir, Selgros, ZIZIN, Tell Security System Brașov, Comprest Braşov, Angel Silnef Security.
Partener logistic este Cyclon Motorsport Braşov.
Tess Rally 47 Braşov  nu se poate desfăşura fără sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră Braşov şi Prahova, R.A.T. Braşov, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Prahova, a Grupării de Jandarmi Mobilă Braşov şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Parteneri media: Kiss FM, Zile şi Nopţi,News Brașov, Autorally.ro

Program Tess Rally 47 Braşov:

Vineri 23.03.2018
Shakedown Râşnov
13:00 – 18:00 – Valea Cetății
Start festiv – prezentarea participanțiilor
20:00 – Brașov – Piața Sfatului

Sâmbătă 24.03.2018
12:28 – PS1 Brașov – Poiana Braşov
13:06 – PS2 Râşnov – Pârâul Rece
14:34 – PS3 Brașov – Poiana Braşov
15:12 – PS4 Râşnov – Pârâul Rece
19:20 – PS5 Brașov Rally Show

Duminică 25.03.2018
07:48– PS6 Babarunca
10:31– PS7 Cheia
12:59 – PS8 Poiana – Râşnov
13:22 – PS9 Râşnov – Pârâul Rece
16:10 – PS10 Poiana Braşov – Power Stage